jrhjvld

Nota mea: 5*/5
  • Gen: Romance, comedie, medical, mister
  • Episoade: 20
  • An: 2015

In rolurile principale:

Am terminat de curand acest serial. Simt ca nu-mi ajung cuvintele pentru a vorbi despre el, dar imi voi da silinta. Sa vedem: sfasietor, profund, unic, amuzant, hilar, plangi si razi, dar mai ales, inspirational si motivational. Actorii…Ji Sung cred ca este un geniu si el, ca si Joo Won (Park Shi Ohn in Good Doctor) de altfel. Cei doi sunt intr-advar niste actori foarte talentati.

Ji Sung a depus un efort imens in acest serial avand de interpretat sapte personaje total diferite, unul mai ciudat ca altul, si unde mai pui ca a avut de interpretat si o fata, de fapt doua, dar una din ele cred ca a fost cel mai amuzant si hilar lucru pe care l-am vazut in ultimul timp.

El a fost genial, iar echipa de productie pe masura, foarte foarte creativi, intr-adevar. Hwang Jung Eum si Park Seo Joon au fost si ei foarte buni si si-au adus contributia la crearea atmosferei in serial.

Serialul prezinta drama a doi copii abuzati care au crescut tulburati si bantuiti de amintirile trecutului pline de suferinta si chinuri, dar in acelasi timp, aceste traume ii aduc impreuna facand posibila vindecarea ranilor pe care le-au purtat in suflet ani la rand.

Cha Do Hyun reprezinta a treia generatie si unicul mostenitor al unei familii foarte bogate, conceput in afara casatoriei si suferind de tulburare de personalitate. Desi este un fiu si student model, el este fortat de boala sa traiasca in exil in Statele Unite unde se trateaza in secret in timp ce incearca sa rezolve problemele create de celelalte personalitati dupa ce acestea isi fac aparitia.

Cand se intoarce in Coreea pentru a prelua afacerea familiei, acesta o intalneste pe Oh Ri Jin, un medic psihiatru, iar vietile lor incep sa se intersecteze din cauza schimbarilor tot mai frecvente de personalitate, Cha Do Hyun vazandu-se nevoit s-o angajeze pe aceasta in secret ca medic personal. Din acest moment, viata lui Oh Ri Jin este ca un roller coaster, fiind mereu in alerta pentru a-si feri pacientul de probleme si incercand sa-l vindece.

In aceasta „calatorie” spre vindecare, ei descopera ca ceva mai mult decat relatia doctor-pacient ii uneste, iar amintiri dureroase si lupta pentru putere a celor din jurul lor incearca din nou sa-i raneasca si sa distruga povestea lor de dragoste care abia se naste.

Este greu sa nu fii afectat de suferintele lor din trecut si sa nu te intrebi care sunt cu adevarat lucrurile importante in viata si daca dorintele noastre merita intr-adevar sacrificiul sau abuzul pe care-l facem. Vedem cum propriile actiuni ii pot afecta pe cei de langa noi intr-un mod dureros si cum omul poate produce o rana adanca persoanelor dragi, dar in acelasi timp ne ofera speranta ca intotdeauna va fi cineva dornic sa asculte si sa ajute, cel putin o persoana care-ti va sta alaturi orice s-ar intampla si ca speranta intr-adevar, moare ultima.

Mi-a placut foarte mult interactiunea dintre cei doi actori principali, ca de altfel si povestea lor de dragoste care este una foarte inspirationala. O poveste de dragoste care porneste din copilarie si transcende timpul, amintiri dureroase sau uitate, vinovatii, o dragoste care iarta, vindeca si te face mai puternic cu fiecare incercare. O dragoste pura, sincera, gata de orice sacrificiu, o dragoste trainica.

Scenariul, actorii, muzica, atmosfera, totul este perfect si emotionant si te indeamna sa te uiti  nu doar cu ochii, cat si cu inima si cu sufletul.

Personal rating:

  • Actori: 5*/5
  • Personaje: 5*/5
  • Povestea de dragoste: 5*/5
  • Atmosfera: 5*/5
  • Scenariu: 5*/5
  • OST: 5*/5
  • Drama per total: 5*/5

Kill me, Heal me trailer

Vizionati serialul:

Kill me, Heal me OST

Premii

  • 2015 MBC Drama Awards:
    • Daesang (Ji Sung)
    • PD Award (Hwang Jung Eum)
    • Top Excellence Actor for Miniseries (Ji Sung)
    • Top Excellence Actress for Miniseries (Hwang Jung Eum)
    • Excellence Actor for Miniseries (Park Seo Joon)
    • Top 10 Stars Award (Ji Sung, Hwang Jung Eum, Park Seo Joon)
    • Popularity Award, Actor-Actress (Hwang Jung Eum, Park Seo Joon)
    • Best Couple Award (Ji Sung and Park Seo Joon)
    • Drama of the Year
  • 2015 Daum Best Couple Award: Ji Sung and Hwang Jung Eum
  • 2015 8th Korea Drama Awards: Best OST (Auditory Hallucination)
  • 2015 10th Seoul International Drama Awards:
    • Excellent Korean Drama
    • Outstanding Korean Actress (Hwang Jung Eum)

Episode Ratings

Date Episode TNmS (%) AGB Nielsen (%)
Nationwide Seoul Nationwide Seoul
2015-01-07 01 8.7 (20th) 11.1 (12th) 9.2 (15th) 10.3 (13th)
2015-01-08 02 8.0 11.2 (10th) 8.9 (17th) 9.6 (16th)
2015-01-14 03 8.5 11.3 (9th) 10.3 (14th) 11.2 (8th)
2015-01-15 04 8.4 10.4 (19th) 9.4 (18th) 10.8 (10th)
2015-01-21 05 8.6 (20th) 11.3 (10th) 9.5 (16th) 10.5 (11th)
2015-01-22 06 9.2 (17th) 12.3 (8th) 9.9 (14th) 10.9 (10th)
2015-01-28 07 9.4 (18th) 12.0 (7th) 9.6 (14th) 10.6 (10th)
2015-01-29 08 9.8 (14th) 12.3 (7th) 11.5 (11th) 12.5 (6th)
2015-02-04 09 10.2 (16th) 12.5 (6th) 10.5 (12th) 11.3 (9th)
2015-02-05 10 10.9 (14th) 13.5 (6th) 11.0 (11th) 12.2 (6th)
2015-02-11 11 11.2 (12th) 14.7 (5th) 10.9 (12th) 12.0 (6th)
2015-02-12 12 10.2 (14th) 14.1 (6th) 11.4 (9th) 12.3 (7th)
2015-02-18 13 11.0 (10th) 14.1 (5th) 10.3 (9th) 11.1 (7th)
2015-02-19 14 10.1 (9th) 13.2 (4th) 9.4 (7th) 9.6 (4th)
2015-02-25 15 11.2 (10th) 14.6 (6th) 10.5 (9th) 11.3 (8th)
2015-02-26 16 10.7 (13th) 12.8 (8th) 10.4 (11th) 11.2 (9th)
2015-03-04 17 12.1 (8th) 15.0 (6th) 11.5 (9th) 12.5 (6th)
2015-03-05 18 10.6 (10th) 13.0 (7th) 9.8 (15th) 11.0 (8th)
2015-03-11 19 10.7 (11th) 13.4 (7th) 9.2 (16th) 10.0 (13th)
2015-03-12 20 10.5 (13th) 13.1 (7th) 9.4 (17th) 10.6 (11th)
Average 10.0 12.8 10.1 11.1

Surse: TNmS Media Korea & AGB Nielsen Korea

*** Diferit intre TNmS Media Korea & AGB Nielson

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s